Diaspora Romanilor – FaceBook
Azi am gasit poate cel mai interesant grup de pe facebook legat de diaspora romaneasca, asa ca am sa incerc sa cuprind in doar cateva randuri locurile pe unde s-au stabilit romanii ce fac parte din acel grup. Primul sau mai bine zis prima a fost Mihaela din provincia Massa Carrara-Italia, apoi a urmat Adi din Wülfrath – Germania. Va inchipuiti ca in cateva minute sa-u strans peste 160 de romani din diaspora anuntand orasul sau tara in care se afla? Incredibil, uimitor as putea spune. Spania si Italia au fost bine reprezentate, un salut primit din Madrid de la Elena, apoi un salt facut de Ovidiu la Birmingham. A urmat imediat Firenze [ sau Florenta- Florence ] de unde este Firuta si Cristian din Roma.
Va dati seama ce munca este doar sa enumeri orasele din care ne-au scris romanii nostri? Abia am reusit sa parcurg cativa si deja simt ca nu mai pot, dar nu scap ocazia sa-i salut pe romanii din Italia si Spania, cei mai numerosi in acest moment. Radu de scrie din Jersey, Channel Islands – deci sa spunem Marea Britanie, desi nu este chiar corect. Ma intreb o fi singurul roman de acolo sau mai sunt?
Daca au aparut englezi si irlandezii sa-i amintim pe Meda din Dublin – Irlanda si pe prietenul sau din Londra. Unii ne scriu locatia in limba locala, cum ar fi Claudia din Sardegna – Sardinia cum o stim noi, urmata imediat de prietena noastra din Pergine Valsugana – nordul Italiei. Lista este nesfarsita, Crina din Cordoba, Andalucía, Spania si apoi iar Germania – Stuttgart de unde ne saluta Simona! Ca sa nu o mai lungesc, tot globul este prezent si va zic ca m-am simtit minunat sa fiu salutat de atata lume, pe care o cunosc doar virtual! Va dati seama ce fac firmele de transport? Au de munca la nesfarsit – asta daca nu cumva ne grupam si calatorim impreuna!